Înainte să încep a spune ce am pe suflet, trebuie să menționez că nu fac referire la nimeni în mod special în această postare. În cazul în care unele persoane „se simt” vizate, înseamnă că ar trebui să-și pună ele însele câteva semne de întrebare.
Mă uit în jur și mi se pare că țara asta se duce de râpă, iar noi nu facem decât să o ajutăm să decadă. Cum? Promovând non-valorile, iar asta e un fel de sinucidere lentă a românilor, din punct de vedere cultural.
Deschidem televizorul și principalele știri cu care ni se umple capul îi au ca protagoniști pe Leo de la Strehaia și soția lui. Accesez ziarele online - mă invită să văd câtă ceară și-a scos din urechi nevasta celui menționat anterior și cât de bine arată "distinsa" cu silicoane. Ascult la radio melodii scoase pe bandă rulantă, fără noimă, cu versuri scrise doar pentru a umple un negativ, cântate de oameni cu voci mult prea prelucrate.
Sunt sătulă până peste cap de toate aceste "vedete" de-o săptămână, promovate în emisiunile de pe toat programele cu audiență. Sunt sătulă de cântăreți cu voci editate, dar care fără playback sunt morți. Sunt sătulă de "tinerii scriitori" a căror gramatică e la pământ și care nu știu să pună sfânta cratimă la locul ei sau care nu-s în stare nici să ia BAC-ul, dar sunt priviți ca nişte modele de către tinerii din această generație, care se inspiră din filme și alte povești, dar se bat cu pumnul în piept că sunt originali. De ce sunt promovate nimicurile astea? Pentru că "se vând". Sexul vinde, scandalul la fel, indecența și prostia, de asemenea. Și ne mai plângem că lumea o ia razna.
Ce putem face? Putem să le interzicem copiilor accesul la Internet sau televizor, pentru a nu fi influențați de valul de „îndobitocire” venit din partea mass-media? Putem să-i supraveghem non-stop și să ne asigurăm că nu iau contact cu nimic nociv pentru mințile lor fragede, dar apte să absoarbă ca un burete fiecare informație? Putem să ne schimbăm noi și să începem să evităm să intrăm în contact - direct sau nu - cu toate aceste non-valori?
Degeaba ieșim în străzi, dragi români. Degeaba dăm jos guvernul. Schimbarea trebuie să vină din noi (și știu că s-a zis sintagma aceasta de atâtea ori, încât a început să fie privită ca fiind un clișeu), schimbarea trebuie să atingă mai multe paliere. Haideți să promovăm ceea ce merită să fie promovat.
Eu nu sunt cântăreță, nici scriitoare, nici vedetă și nici nu aș fi capabilă să mă vând pe mine pentru popularitate, însă sunt tineri care muncesc pentru visul lor, care sunt adevărate genii, care nu își neglijează școala, cultura, dar care își păstrează în permanență decența, modestia și valorile. Și, totuși, pe aceștia nu-i ridică nimeni în slăvi, nu-i promovează nimeni, pentru că audiența se îndreaptă spre ceea ce se vinde: superficialul
joi, 19 noiembrie 2015
duminică, 1 noiembrie 2015
Ipocrizie
Pentru că toate canalele de comunicare în masă au explodat în ultimele două zile, peste tot vorbindu-se de incendiul din București, în urma căruia au decedat aproape 30 de persoane, am fost bombardată din stânga și din dreapta de teorii cu privire la acest incident. Pentru că la asta ne pricepem noi, românii: să ne dăm cu părerea.De două zile, dragii mei compatrioți, despicăm firul în patru și aruncăm vina peste tot. Ba vina a fost a organizatorilor, care nu și-au luat măsuri de siguranță, ba a autorităților, care le-au oferit acestora autorizație de funcționare, ba a formației, că invocă forțele răului, vezi Doamne, prin versurile lor, și că titlul melodiei ar trebui să ne facă să ne gândim că nefericitul eveniment o fi fost o jertfă adusă „împăratului întunericului”, fix în ajunul sărbătorii împrumutate de la frații noștri din SUA, Halloween.
România s-a împărțit în tabere în mai puțin de 48 de ore: de o parte sunt cei care consideră că Halloween e o sărbătoare păgână și malefică, prilej numai bun pentru a face vreun sacrificiu uman (să fim serioși, dacă cei din band ar fi vrut să facă asemenea lucruri necurate, nu și-ar fi luat și ei măsuri de precauție? Adică la ce e bun un astfel de sacrificiu, dacă cel care-l provoacă moare?) iar de cealaltă parte, sunt cei care privesc situația rațional, ca pe o greșeală ireparabilă a conducerii clubului „Colectiv”. Nici una din aceste tabere, însă, nu va face nimic pentru a preveni producerea evenimentelor de acest gen pe viitor.
Vina e a tuturor și a nimănui. E vina noastră, că trebuie să așteptăm să moară cineva pentru a lua măsuri - asta după ce batem șaua pe loc câteva săptămâni, dezbătând incidentul. E vina noastră, că aruncăm vina de la unul la celălalt, de parcă am juca „Fripta”. Câți oameni trebuie să se mai „frigă”, la propriu, pentru ca noi să facem ceva, să ne mobilizăm cu toții? Suntem un popor de oameni care așteaptă în permanență să vină CINEVA să facă ordine, în loc să ne punem mințile la treabă și să facem noi ceva.
Și în anul 2003, în SUA, a avut loc un incendiu într-un club de noapte, declanșat în condiții asemănătoare ca cel de acum câteva zile (tavanul a luat foc din cauza artificiilor, într-un minut, întreaga sală a fost cuprinsă de flăcări, provocând moartea a 100 de oameni. S-a tras vreun semnal de alarmă? Au luat restul țărilor vreo măsură de precauție? Sau România are scuza că se află cu 50 de ani în urma celorlalte țări, din toate punctele de vedere? Noi nu știm să învățăm din greșelile altora, nici măcar din greșelile noastre.
Așa s-a întâmplat și în cazul accidentului din Apuseni, de la începutul anului 2014. Toată țara a vorbit despre Aura Ion, tânăra de 24 de ani care și-a pierdut viața într-un accident aviatic, pentru că autoritățile nu au putut să o localizeze la timp pentru a o salva. Zile întregi s-a dezbătut situația, dar ce măsuri s-au luat pentru a evita astfel de situații?
Încă un caz care a împărțit țara în două tabere a fost cel al lui Ionuț Anghel, băiețelul sfâșiat de maidanezi. Se presupune că hingherii ar trebui să strângă toți câinii străzii și să evite a-i mai pune în pericol pe trecători și, ce-i drept, parcă s-au mai împuținat patrupedele canine de pe străzi, dar asta nu înseamnă că au dispărut de tot (chiar azi mi s-au intersectat drumurile cu minim cinci câini maidanezi). „Țara lucrului bine făcut” începe să mi se pară din ce în ce mai șubredă.
Mă doare sufletul că atâția tineri și-au pierdut viața, că atâția părinți nu mai au șansa să-și strângă la piept copiii, că atâtea suflete nevinovate au părăsit lumea într-un mod atât de brusc și violent, sufocați de fum și arși de vii. Mă doare și mai tare că cei ce au supraviețuit vor trăi toată viața cu amintirea celei mai cumplite zile din viața lor (asta dacă își vor reveni în totalitate). Cel mai tare, însă, mă doare faptul că și această poveste va fi dată uitării după o lună, două, iar situația va rămâne neschimbată (fie pentru că suntem noi nepăsători, fie pentru că ne e lene să începem să facem noi ceva). Ne batem cu pumnul în piept că schimbarea vine din noi, dar întrebarea este „Când”? Când vom înceta să mai fim ipocriți? Când vom începe să luăm măsuri?
România s-a împărțit în tabere în mai puțin de 48 de ore: de o parte sunt cei care consideră că Halloween e o sărbătoare păgână și malefică, prilej numai bun pentru a face vreun sacrificiu uman (să fim serioși, dacă cei din band ar fi vrut să facă asemenea lucruri necurate, nu și-ar fi luat și ei măsuri de precauție? Adică la ce e bun un astfel de sacrificiu, dacă cel care-l provoacă moare?) iar de cealaltă parte, sunt cei care privesc situația rațional, ca pe o greșeală ireparabilă a conducerii clubului „Colectiv”. Nici una din aceste tabere, însă, nu va face nimic pentru a preveni producerea evenimentelor de acest gen pe viitor.
Vina e a tuturor și a nimănui. E vina noastră, că trebuie să așteptăm să moară cineva pentru a lua măsuri - asta după ce batem șaua pe loc câteva săptămâni, dezbătând incidentul. E vina noastră, că aruncăm vina de la unul la celălalt, de parcă am juca „Fripta”. Câți oameni trebuie să se mai „frigă”, la propriu, pentru ca noi să facem ceva, să ne mobilizăm cu toții? Suntem un popor de oameni care așteaptă în permanență să vină CINEVA să facă ordine, în loc să ne punem mințile la treabă și să facem noi ceva.
Și în anul 2003, în SUA, a avut loc un incendiu într-un club de noapte, declanșat în condiții asemănătoare ca cel de acum câteva zile (tavanul a luat foc din cauza artificiilor, într-un minut, întreaga sală a fost cuprinsă de flăcări, provocând moartea a 100 de oameni. S-a tras vreun semnal de alarmă? Au luat restul țărilor vreo măsură de precauție? Sau România are scuza că se află cu 50 de ani în urma celorlalte țări, din toate punctele de vedere? Noi nu știm să învățăm din greșelile altora, nici măcar din greșelile noastre.
Așa s-a întâmplat și în cazul accidentului din Apuseni, de la începutul anului 2014. Toată țara a vorbit despre Aura Ion, tânăra de 24 de ani care și-a pierdut viața într-un accident aviatic, pentru că autoritățile nu au putut să o localizeze la timp pentru a o salva. Zile întregi s-a dezbătut situația, dar ce măsuri s-au luat pentru a evita astfel de situații?
Încă un caz care a împărțit țara în două tabere a fost cel al lui Ionuț Anghel, băiețelul sfâșiat de maidanezi. Se presupune că hingherii ar trebui să strângă toți câinii străzii și să evite a-i mai pune în pericol pe trecători și, ce-i drept, parcă s-au mai împuținat patrupedele canine de pe străzi, dar asta nu înseamnă că au dispărut de tot (chiar azi mi s-au intersectat drumurile cu minim cinci câini maidanezi). „Țara lucrului bine făcut” începe să mi se pară din ce în ce mai șubredă.
Mă doare sufletul că atâția tineri și-au pierdut viața, că atâția părinți nu mai au șansa să-și strângă la piept copiii, că atâtea suflete nevinovate au părăsit lumea într-un mod atât de brusc și violent, sufocați de fum și arși de vii. Mă doare și mai tare că cei ce au supraviețuit vor trăi toată viața cu amintirea celei mai cumplite zile din viața lor (asta dacă își vor reveni în totalitate). Cel mai tare, însă, mă doare faptul că și această poveste va fi dată uitării după o lună, două, iar situația va rămâne neschimbată (fie pentru că suntem noi nepăsători, fie pentru că ne e lene să începem să facem noi ceva). Ne batem cu pumnul în piept că schimbarea vine din noi, dar întrebarea este „Când”? Când vom înceta să mai fim ipocriți? Când vom începe să luăm măsuri?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)