Ipocrizie

Pentru că toate canalele de comunicare în masă au explodat în ultimele două zile, peste tot vorbindu-se de incendiul din București, în urma căruia au decedat aproape 30 de persoane, am fost bombardată din stânga și din dreapta de teorii cu privire la acest incident. Pentru că la asta ne pricepem noi, românii: să ne dăm cu părerea.De două zile, dragii mei compatrioți, despicăm firul în patru și aruncăm vina peste tot. Ba vina a fost a organizatorilor, care nu și-au luat măsuri de siguranță, ba a autorităților, care le-au oferit acestora autorizație de funcționare, ba a formației, că invocă forțele răului, vezi Doamne, prin versurile lor, și că titlul melodiei ar trebui să ne facă să ne gândim că nefericitul eveniment o fi fost o jertfă adusă „împăratului întunericului”, fix în ajunul sărbătorii împrumutate de la frații noștri din SUA, Halloween.
România s-a împărțit în tabere în mai puțin de 48 de ore: de o parte sunt cei care consideră că Halloween e o sărbătoare păgână și malefică, prilej numai bun pentru a face vreun sacrificiu uman (să fim serioși, dacă cei din band ar fi vrut să facă asemenea lucruri necurate, nu și-ar fi luat și ei măsuri de precauție? Adică la ce e bun un astfel de sacrificiu, dacă cel care-l provoacă moare?) iar de cealaltă parte, sunt cei care privesc situația rațional, ca pe o greșeală ireparabilă a conducerii clubului „Colectiv”. Nici una din aceste tabere, însă, nu va face nimic pentru a preveni producerea evenimentelor de acest gen pe viitor.
Vina e a tuturor și a nimănui. E vina noastră, că trebuie să așteptăm să moară cineva pentru a lua măsuri - asta după ce batem șaua pe loc câteva săptămâni, dezbătând incidentul. E vina noastră, că aruncăm vina de la unul la celălalt, de parcă am juca „Fripta”. Câți oameni trebuie să se mai „frigă”, la propriu, pentru ca noi să facem ceva, să ne mobilizăm cu toții? Suntem un popor de oameni care așteaptă în permanență să vină CINEVA să facă ordine, în loc să ne punem mințile la treabă și să facem noi ceva.
Și în anul 2003, în SUA, a avut loc un incendiu într-un club de noapte, declanșat în condiții asemănătoare ca cel de acum câteva zile (tavanul a luat foc din cauza artificiilor, într-un minut, întreaga sală a fost cuprinsă de flăcări, provocând moartea a 100 de oameni. S-a tras vreun semnal de alarmă? Au luat restul țărilor vreo măsură de precauție? Sau România are scuza că se află cu 50 de ani în urma celorlalte țări, din toate punctele de vedere? Noi nu știm să învățăm din greșelile altora, nici măcar din greșelile noastre.
Așa s-a întâmplat și în cazul accidentului din Apuseni, de la începutul anului 2014. Toată țara a vorbit despre Aura Ion, tânăra de 24 de ani care și-a pierdut viața într-un accident aviatic, pentru că autoritățile nu au putut să o localizeze la timp pentru a o salva. Zile întregi s-a dezbătut situația, dar ce măsuri s-au luat pentru a evita astfel de situații?
Încă un caz care a împărțit țara în două tabere a fost cel al lui Ionuț Anghel, băiețelul sfâșiat de maidanezi. Se presupune că hingherii ar trebui să strângă toți câinii străzii și să evite a-i mai pune în pericol pe trecători și, ce-i drept, parcă s-au mai împuținat patrupedele canine de pe străzi, dar asta nu înseamnă că au dispărut de tot (chiar azi mi s-au intersectat drumurile cu minim cinci câini maidanezi). „Țara lucrului bine făcut” începe să mi se pară din ce în ce mai șubredă.
Mă doare sufletul că atâția tineri și-au pierdut viața, că atâția părinți nu mai au șansa să-și strângă la piept copiii, că atâtea suflete nevinovate au părăsit lumea într-un mod atât de brusc și violent, sufocați de fum și arși de vii. Mă doare și mai tare că cei ce au supraviețuit vor trăi toată viața cu amintirea celei mai cumplite zile din viața lor (asta dacă își vor reveni în totalitate). Cel mai tare, însă, mă doare faptul că și această poveste va fi dată uitării după o lună, două, iar situația va rămâne neschimbată (fie pentru că suntem noi nepăsători, fie pentru că ne e lene să începem să facem noi ceva). Ne batem cu pumnul în piept că schimbarea vine din noi, dar întrebarea este „Când”? Când vom înceta să mai fim ipocriți? Când vom începe să luăm măsuri?