Egoismul - boala oamenilor mari

Întotdeauna am considerat că, atât cât trăim, putem și e indicat să învățăm de la cei mai tineri, în special de la copii. Ultimele zile, însă, mi-au adus cu ele, pe lângă multă suferință, și o mulțime de lecții de viață, toate provenite de la verișoara mea de aproape șapte ani.

Am învățat că egoismul apare odată cu vârsta, căci atunci când ești copil, sufletul tău e atât de curat, încât e aproape imposibil să te gândești la tine, să te pui pe tine în centrul Universului. Verișoara mea și-a privit mama stingându-se în ultimele trei luni. Noi, cei mai mari și, îmi permit să spun, mai prostuți, am crezut că mititica nu conștientizează ce va urma, că nu-și dă seama de gravitatea situației și că privește lucrurile într-un mod copilăresc, tipic vârstei. Nu am putut să ne înșelăm mai tare.

În timp ce noi ne îngrijoram ca nebunii, ne consumam și ne frământam, încercând să ne imaginăm cum ar reacționa la aflarea veștii că mama ei nu mai e, verișoara mea a fost mai puternică decât noi toți la un loc și a reușit să ne întărească. Poate pentru că e incapabilă de egoism sau poate că și-a iubit mămica mai mult decât am știut noi să o facem.

Obișnuim să privim pierderea unei persoane dragi prin prisma propriei persoane și, involuntar, ne gândim la cum va fi viața noastră fără ea, în loc să ne gândim la faptul că suferințele respectivei persoane au încetat în același timp cu bătăile inimii. În schimb, verișoara mea, după ce a aflat că Doamne-Doamne i-a pus mamei aripi și a luat-o la el, a plâns în hohote, exprimându-și nemulțumirea - ar fi preferat ca Doamne-Doamne să facă o minune și să-i facă mămica bine. Apoi s-a calmat, și-a văzut mama „dormind” liniștită și a înțeles ceea ce nouă ne e greu să înțelegem: că pe „mami” nu o mai doare nimic și că îi e mai bine.

A vrut să-i scrie o scrisoare și mi-a cerut ajutorul, pentru că îi era teamă să nu facă vreo greșeală - știa că mami era perfecționistă. Cu greu și tremurând, am scris fiecare cuvințel pe care mi-l dicta, cu tot cu greșelile de exprimare. Vă las aici scrisorica, pentru a vedea cât de mult cântăresc cuvintele simple ale unui copil de șapte ani.

„Mama,

Sper să dormi bine și să ai grijă de mine întotdeauna. Te iubesc întotdeauna. Te iubesc foarte mult și, chiar dacă ai murit, eu te-am iubit întotdeauna.

Mama, să știi că am plâns foarte mult când am auzit că ai murit, dar să știi că mă bucur că nu mai te doare spatele și mă bucur foarte mult că ești înger și mă păzești întotdeauna. Noaptea și dimineața.

Te iubesc, mami. Te iubesc foarte mult. Mă bucur foarte mult că ești lângă mine.”

Inocența ei m-a învățat că, atunci când iubești o persoană, iar aceasta suferă, trebuie să te bucuri atunci când se eliberează de dureri, chiar dacă asta înseamnă că o vei pierde - nu și din suflet, unde va trăi în veci. Pentru că, așa cum a zis verișoara mea, cu toată sinceritatea din lume, „mami a murit, dar acum e liniștită”.

Să-i ascultăm mai des pe copii și să-i lăsăm să ne învețe ce înseamnă iubirea, sinceritatea și fericirea în stare pură.